Romania In Primul Razboi Mondial 1916-1918: 2017

sâmbătă, 16 decembrie 2017

Batalia de la Galaţi 1918

Istoria unui război şters de comunişti din cărţile de istorie. Cum au luptat românii cu bolşevicii la Galaţi, într-o încleştare de trei zile, soldată cu mii de morţi

Luptele pentru apărarea Galaţiului, din ianuarie 1918, au fost prima confruntare din istorie între trupele bolşevice şi armata română. În perioada interbelică, la Galaţi a fost ridicat un monument pentru a cinsti memoria soldaţilor căzuţi în aceste confruntări, însă, după 1946, acesta a fost vandalizat şi apoi demolat de comunişti. Acum, autorităţile vor să refacă monumentul după planurile iniţiale. Ştiri pe aceeaşi temă Cine a fost cazacul Mazepa, războinicul care tulbură Europa chiar şi d... Tenebrele istoriei: Ştefan cel Mare, jefuitorul şi înrobitorul. Ce sec... Misterul relicvelor egiptene găsite în sudul Moldovei. Au fost aduse d... Din motive care ţin de „frăţia dintre statele comuniste“, o filă de istorie foarte importantă a României a fost ascunsă publicului mai bine de o jumătate de secol, sub pretextul că aflarea adevărului l-ar fi deranjat pe „marele vecin de la Răsărit“.

Detaliu al monumentului eroilor de la Galaţi: Foto: colecţia Costel Gheorghiu

Nici măcar acum, deşi au trecut peste două decenii de când România a ieşit de sub sfera de influenţă rusească, relatările despre luptele pentru apărarea Galaţiului din ianuarie 1918 nu sunt incluse în cărţile de istorie decât marginal, superficial, fără a se lămuri numeroase aspecte esenţiale. Mărturisirile legate de episodul „Galaţi 1918“ au fost analizate, în ultimii ani, de mai mulţi istorici, însă informaţiile sunt în continuare incomplete şi, pe alocuri, contradictorii. Asta poate şi pentru că sursa primară – provenită de la istoricul Constantin Kiriţescu – a fost interzisă vreme de decenii în România, fiind considerată un fel de blasfemie la adresa socialismului. Începutul conflictului este foarte clar – o parte din armata rusă, puternic pătrunsă de ideologia bolşevică, vroia să părăsească frontul şi să se retragă în Rusia, unde să se alăture revoluţiei lui Vladimir Ilici Lenin. „La îndemnurile lui Lenin, ruşii dezertează în masă, înarmaţi, pentru a se întoarce în ţară. Erau hotărâţi să-şi croiască drum cu armele şi să prade totul în calea lor, ca un nor de lăcuste, şi dacă nu întâlneau rezistenţă, să bolşevizeze totul, după modelul din Rusia“, descrie istoricul Cristian Negrea contextul geopolitic în care se afla Moldova la sfârşitul anului 1917, adică în plin Război Mondial. „La 29 decembrie 1917 (n.r. – datele sunt adaptate Calendarului Iulian), la Pechea, judeţul Galaţi, o delegaţie rusească vine la comandamentul diviziei a 4-a pentru a anunţa că începând de a doua zi, trupele ruse vor părăsi frontul şi vor trece Prutul în Basarabia. (...) În caz că trupele române vor opune rezistenţă, vor trece totul prin foc şi sabie, vor arde şi distruge totul în calea lor“, consemnează Negrea. Trebuie menţionat că, potrivit documentelor de război păstrate în arhivele Ministerului Apărării Naţionale, în acel moment în zonă, pe sectorul de front Tecuci–Galaţi, se afla Armata a 6-a rusă, cu trei corpuri de armată a câte două divizii fiecare. Se estimează că fiecare divizie avea circa 5.000 de soldaţi, ceea ce însemna că forţa de luptă rusească număra peste 30.000 de oameni.

Imagine de pe frontul din 1917. Foto: Arhiva BVAU

Aliatul devenit duşman

Având în vedere situaţia complicată, practic, fostul aliat tindea să devină inamic, iar românii riscau să fie prinşi între două fronturi, diviziile 4 şi 13 ale Armatei Române primesc ordin să supravegheze trupele ruseşti. În acel moment, timp de câteva zile, trupele româneşti erau efectiv pregătite, în tranşee, să facă faţă atât unor atacuri dinpre vest, din partea germanilor, cât şi dinspre est, din partea ruşilor. În faţa mobilizării de trupe, ruşii se liniştesc momentan, dar pe 3 ianuarie 1918 divizia 40 rusă părăseşte linia frontului şi porneşte spre Cudalbi şi Pechea, într-un marş ce semăna mai mult a fugă decât a retragere. Trupele sunt întoarse pe front de divizia a 4-a română, care avea un fel de rol de „jandarm“ al liniilor de apărare.

Aliatul devenit duşman Având în vedere situaţia complicată, practic, fostul aliat tindea să devină inamic, iar românii riscau să fie prinşi între două fronturi, diviziile 4 şi 13 ale Armatei Române primesc ordin să supravegheze trupele ruseşti. În acel moment, timp de câteva zile, trupele româneşti erau efectiv pregătite, în tranşee, să facă faţă atât unor atacuri dinpre vest, din partea germanilor, cât şi dinspre est, din partea ruşilor. În faţa mobilizării de trupe, ruşii se liniştesc momentan, dar pe 3 ianuarie 1918 divizia 40 rusă părăseşte linia frontului şi porneşte spre Cudalbi şi Pechea, într-un marş ce semăna mai mult a fugă decât a retragere. Trupele sunt întoarse pe front de divizia a 4-a română, care avea un fel de rol de „jandarm“ al liniilor de apărare.

Citeste mai mult: adev.ro/nywjk6

Harta militară a confruntării româno-ruse din 1917. Foto: Arhiva Bibliotecii Academiei

Însă, pe fondul confuziei, Corpul Siberian de elită, unitate complet bolşevizată „evadează“ spre Galaţi împreună cu divizia a 10-a siberiană, care deja avea în apropierea oraşului două baze: una peste Dunăre şi o alta în nord-vestul urbei, la Fileşti. Sursele istorice nu sunt foarte clare în privinţa numărului de soldaţi care se apropiau de oraş, însă se estimează că ar fi fost în jur de 12.000 de ostaşi. Aşa cum era de aşteptat şi cum, de altfel, şi avertizaseră, ruşii au încercat să cucerească oraşul Galaţi, cu scop de jaf sau poate de a stabili aici, pentru noul stat bolşevic, o bază militară puternică din care să exporte revoluţia şi în România. Cei 12.000 de soldaţi ruşi rebeli se regrupează la porţile oraşului, în zona Tirighina-Barboşi, iar pe data de 6 ianuarie 1918 trimit o delegaţie care solicită autorităţilor să plătească o sumă consistentă care să acopere cheltuielile de deplasare şi de hrănire a trupelor până când acestea vor ajunge în Rusia. Cum solicitarea este respinsă, ruşii trec la represalii. Trec peste valea Cătuşa şi peste câmpurile unde se află acum cartierul Dunărea şi sunt întâmpinate, în buza dealului Ţiglina, de liniile de apărare româneşti.

Imagine de pe frontul din 1917. Foto: Arhiva BVAU

Citeste mai mult: adev.ro/nywjk6

Filmul bătăliei, după istoricul Constantin Kiriţescu

O hartă militară apărută într-o lucrare a istoricului Constantin Kiriţescu - Istoria Războiului pentru Întregirea României 1916-1919, ed. A II-a, ed. Casei Şcoalelor, Bucureşti, 1925, ne dezvăluie detalii interesante ale înfruntării armate din ianuarie 1918. Este de precizat că lucrarea lui Kiriţescu (ca de altfel toate lucrările istoricului) a fost interzisă în România începând cu 1946. „Situaţia trupelor de apărare a Galaţiului este mai mult decât dramatică. Ele sunt acum atacate din 4 direcţii: vest, nord, est şi sud. În oraş, trupele Diviziei a 10-a ruse se constituie în unităţi de luptă, fără a mai putea fi împiedicate de vreo trupă română. Orice măsură pe care o ia armata română contrastează cu diferenţa numerică între soldaţi de 4 la 1 în favoarea ruşilor“, consemnează Constantin Kiriţescu.

Imagine de pe front - 1917. Foto: Arhiva BVAU

Prima linie de pe dealul Ţiglina cade şi totul părea pierdut. Totuşi, în ciuda situaţiei dramatice, armata română are o tresărire extraordinară de orgoliu. Din detaşamentul de la Fileşti se iau două plutoane de infanterie, o secţie de mitraliere, care sosesc imediat. Infanteriştii români atacă violent detaşamentul rus de la est, îl pune pe fugă şi-l urmăreşte până trece Prutul. Atacaţi şi respinşi, ruşii intră în debandadă şi încearcă să se regrupeze spre sud, înspre gara Bărboşi şi podul de peste Siret. Artileria noastră şi trei avioane de bombardament aruncă bombe asupra aglomerării de soldaţi ruşi. „Furia cu care românii, semnificativ mai puţin numeroşi, contraatacă, îi îngrozeşte pe ruşi, care iau o hotărâre disperată şi senzaţională. La ora 11,00 noaptea încep să treacă podul şi linia frontului şi se predau germanilor. A fost un deznodământ total neaşteptat şi absolut unic în istoria Primului Război Mondial. O bătălie între două armate aliate, în faţa poziţiilor inamicului şi sub privirile acestuia“, concluzionează reputatului istoric român.

Varianta „romantică“ a bătăliei pentru Galaţi

Pe marginea consemnărilor lui Constantin Kiriţescu (foto), un contemporan al războiului, s-au croşetat tot felul de scenarii, care mai de care mai „colorate“ şi impregnate cu un soi de romantism de gherilă. Conform acestor scenarii, în acele zile tulburi în tranşee se aflau, informaţiile sunt vehiculate de mai mulţi documentarişti, printre care Cristian Negrea şi Bogdan Condurăţeanu, doar vreo 200 de soldaţi români, cărora li s-au adăugat încă 300 de poliţişti, pompieri şi marinari. Ar fi fost vreo 500 de apărători în total, plini de însufleţire patriotică, care beneficiau de avantajul terenului, precum şi de o dotare tehnică destul de bună, în special mitraliere, plus muniţie din belşug. Raportul de forţe ar fi fost de 24 la 1, în favoareaa ruşilor, care ar fi pierdut 3.000 de oameni din cei 12.000 care au atacat Galaţiul.

Imagine de pe frontul din 1917. Foto: Arhiva BVAU

După cele trei zile de luptă 7, 8 şi 9 ianuarie, majoritatea bolşevicilor rămaşi în viaţă, aproximativ 9.000 de oameni, s-ar fi predat micuţei garnizoane româneşti de câteva sute de oameni. Un astfel de scenariu, foarte onorant pentru români, are însă puţine baze documentare, iar în aceste condiţii relatările istoricului Constantin Kiriţescu privind evenimentele din ianuarie 1918 de la Galaţi sunt singurele demne de luat în seamă.

Istoria monumentului închinat eroilor care au murit la Galaţi

Referitor la luptele pentru Galaţi din 7-9 ianuarie 1918, bolşevicii au făcut un scandal imens, acuzând România că a ucis mişeleşte trupele care încercau să se alăture revoluţiei sovietice. Importanţa victoriei româneşti de la Galaţi în faţa trupelor bolşevice a fost evidenţiată şi de acordarea cetăţenilor oraşului a două medalii din partea Italiei şi Franţei. Astfel, la 25 mai 1921, controversatul general Pietro Badoglio (şeful Marelui Stat Major al Armatei Italiene; devenit apoi guvernator al Etiopiei, vice-rege şi prim-ministru al Italiei fasciste) venea personal la Galaţi şi acorda oraşului, pentru jertfe şi eroism, Crucea de Război a Italiei. De asemenea, la 21 octombrie 1922, generalul Henri Mathias Berthelot, fostul şef al Misiunii Franceze în România, care a coordonat rezistenţa noastră în război pe cel mai lung front din Europa, oferea gălăţenilor înalta decoraţie Crucea de Război a Franţei. În perioada interbelică în memoria jertfei sutelor de ostaşi români care au murit în luptele de la Galaţi a fost construit, prin contribuţie publică, un monument închinat acestora. Atribuit lui I.N. Renieris, „Monumentul eroilor căzuţi pentru apărarea Galaţiului în luptele din 7-8 ianuarie 1918“, aceasta a fost denumirea lui originară, ar fi rezistat până prin anii ’50, când a fost demolat total. Conform unor mărturii monumentul ar fi fost vandalizat şi apoi demolat încă din 1946, la solicitarea puterii sovietice, însă documentaristul gălăţean Costel Gheorghiu declară că demolarea completă s-ar fi produs zece ani ani târziu, „prin intermediul unor cozi de topor autohtone“. De altfel, gălăţeanul - care spune că a prins monumentul în picioare în vremea copilăriei - este în proprietatea a două mărturii foarte interesante despre acesta: o plăcuţă comemorativă originară şi un set de fotografii cu monumentul, realizate de George Maksay, cunoscutul fotograf al Casei Regale a României

Monumentul se va reface acolo unde a fost

Autorităţile gălăţene au pornit deja demersurile pentru a repune monumentul la locul lui. Terenul unde va fi amplasat, aflat pe bulevardul Brăilei, în apropierea de Stirex, a fost cedat de autorităţi cu scopul refacerii monumentului. S-au obţinut avizele necesare de la Ministerul Culturii, iar Consiliul Judeţului a alocat 450.000 de lei pentru lucrare. De asemenea, mai mulţi istorici şi-au dat acordul să ajute la refacerea lui după detaliile originale, aşa cum apare în fotografiile lui Maksay.

Detaliu al monumentului eroilor de la Galaţi: Foto: colecţia Costel Gheorghiu

A mai rămas un mic hop: planul de urbanism, la care Primăria Galaţi lucrează de zor, dar fără spor. Au trecut deja doi ani de când restul detaliilor au fost rezolvate, ceea ce mai lipseşte fiind acest aviz de urbanism. „Monumentul nu este un moft al cuiva, ci un monument de for public ridicat de gălăţeni în perioada interbelică şi demolat în perioada ocupaţiei oraşului Galaţi de către trupe sovietice, după al doilea război mondial. Prin reconstruirea acestui monument după fotografiile lui George Maksay şi reamplasarea pe acelaşi loc unde a fost ridicat iniţial considerăm că aducem o reparaţie istoriei locale“, se arată într-o notificare prin care Muzeul de Istorie din Galaţi roagă autorităţile locale să dea rezolve problema avizului de urbanism.

Comentariu

E de notorietate faptul că armata rusă nu era decât o gloată analfabetă și indisciplinată, trimisă cu forța la un război pe care nu-l înțelegea, nu și-l dorea și nu îl putea duce la capăt din cauza slabei echipări și a disciplinei complet insuficiente. Rușii dezertau în masă încă din 1916, fenomenul devenind permanent, pe toată lungimea frontului și pe tot parcursul revoluționarului an 1917. Practic, după prima revoluție, a lui Kerenski, din februarie 1917, tot mujicul aștepta pacea și să fie lăsat dracului în pace să se întoarcă la coliba și mamașa lui. Din păcate guvernul Kerenski era hotărât să continue războiul și pe fondul acestei incapacități de a înțelege ceea ce își dorea rusul cu adevărat a reușit să-și impună voința Lenin. Episodul la care se face referire în articol nu poate fi numit „o luptă cu bolșevicii”, pentru că Armata Roșie încă nu exista. Soldații aceștia erau ruși simpli, trimiși carne de tun pe frontul din România de Imperiul Țarist. Că aderau cu toții la ideile lui Lenin, e altă poveste, dar ideile la care „aderau” ei erau de fapt 2, mari și late: 1. pace imediată și necondiționată, și 2. pământ țăranilor.

Articol preluat dupe "http://adevarul ro"publicat pe 5 decembrie 2015

Istoria unui război şters de comunişti din cărţile de istorie. Cum au luptat românii cu bolşevicii la Galaţi, într-o încleştare de trei zile, soldată cu mii de morţi

Citeste mai mult: adev.ro/nywjk6

luni, 4 septembrie 2017

Off Topic - Architectural visions of the United Nations

1/08/1946
The site of new UN Headquarters as it looked in August 1946, about one month after the demolition work had began. General view, looking south, of the Manhattan site of the United Nations permanent headquarters, at an early stage of demolition work. East River is at left, First Avenue at right.
The decision to locate the United Nations in New York City was made in London by the General Assembly at its first session on 14 February 1946, after offers and suggestions for permanent sites had been received from many parts of the world. An offer by John D. Rockefeller, Jr. was accepted by a large majority of the General Assembly on 14 December 1946. New York City completed the site parcel by additional gifts of property. The site chosen by the United Nations was a run-down area of slaughterhouses, light industry and a railroad barge landing. A $65 million plan for the construction of the site was approved by the General Assembly on 20 November 1947. To finance construction, the US Government made an interest-free loan of $65 million to the UN. This amount had been repaid by 1982.

21/12/1948
New scale model of the proposed permanent Headquartersof the United Nations. Designed by the Board of Design Consultants of the United Nations Headquarters Planning Office, the model of the future seat of the United Nations to be erected on the Manhattan East River site was approved by the General Assembly.

06/08/1947
Charles Le Corbusier, France, Architect on the 10-member Board of Design Consultants assisting Wallace K. Harrison, Director of Planning in the development of architectural plans for the building of United Nations permanent Headquarters on the East River site, at microphone, recording broadcast.

Date: 01/04/1947
Wallace K. Harrison, fourth from left in background, Chief Planner for United Nations Headquarters, pictured before the preliminary models with members of the 10-man Board of Design Consultants and other consultants appointed to assist him in drawing up plans for the construction of UN Permanent Headquarters on the Manhattan East River site. Board members standing in foreground are, left to right: Ssu-Cheng Liang, China; Oscar Niemeyer, Brazil; Nikolai Bassov, USSR; and Ernest Cormier, Canada. In second row, from left to right: Sven Markelius, Sweden; Charles Le Corbusier, France; Board Member Bodiansky, France, engineer, consultant to Director; Mr. Harrison; G.A. Foilleux, Ausralian Board Member; Max Abramowitz, United States; Director of Planning and consultants Ernest Weismann, Yugoslavia; Antoniades, Greece, and Matthew Nowicki, Poland. [RKO Building]. April 1947.

24/10/1949
Cornerstone Laying Ceremony Marks United Nations' Fourth Birthday
The cornerstone of the United Nations Permanent Headquarters was laid on United Nations Day, 24 October, at a special open-air General Assembly meeting held on the site of the Headquarters building in Manhattan, New York. The ceremony, marking the Fourth Anniversary of the United Nations, was attended by President Harry S. Truman who was the principal speaker. Secretary-General Trygve Lie deposited in the stone copies of the United Nations Charter and of the Universal Declaration of Human Rights.

24/10/1949
Cornerstone Laying Ceremony Marks United Nations' Fourth Birthday
General view of public attending the ceremony.

08/07/1947
Demolition Begins on United Nations Permanent Headquarters
During brief ceremony at which demolition of present structures on the United Nations Permanent site was begun, Byron Price, United States, Assistant Secretary-General for Administrative and Financial Services, extreme left, Hugo Rogers, center, Manhattan Borough President, and William O'Dwyer, Mayor of the City of New York, remove the first dozen bricks from a boarded up five-story tenement building.

03/05/1947
UN Headquarters Planning Office. Architects model #23-A.

01/01/1946
Interim Headquarters of the United Nations
Exterior view or the Central Hall, London, site of the first part of the First Session of the United Nations General Assembly. The Assembly held its first meeting on January 10, 1946.

24/11/1949
Pinch and Punch...by HAP
News Item: New United nations Headquarters building to be equipped with more than 2,000 individual air conditioning units to protect health of workers recruited form widely different climatic and temperature zones.
Punch: I hear they can't even get together on the temperature they want in there...
Pinch: What's the difference - so long as they figure out some way to keep on working in the same building?

02/09/1950
Model for the Economic and Social Chamber
Mr. Sven Markelius (extreme left), well know Swedish architect, presents his suggestion for the Economic and Social Chamber at the new U.N. Headquarters to (l. to r.): Mr. Wallace Harrison, of U. S.A., Mr. Jacques Carlu, of France, and Mr. Howard Robertson, of U.K., members of the U.N. Art Advisory Board. On this picture, the model is seen from the Gallery end, showing the large 'Window behind the Council table.

http://www.histecon.magd.cam.ac.uk/internationalhistory/architecture.htm

Vrem Nu Vrem......

10 May 1916 the Romanian National Day

The Romanian celebrations of National Day – 10 May 1916 – cavalry passing in review before King Ferdinand. Being in the nature of a military review the Romanian National Day celebrations were mainly of a warlike character. The war in which Europe was involved gave that year a wider significance than before. The celebrations were mainly in the nature of a ‘preparedness for war’ demonstration.

A mobile anti-aircraft battery in the Romanian demonstration.

Romania’s entry into the Great War, 27 August 1916. King Ferdinand’s Proclamation

In ziua de 14/27 august 1916, a avut loc Consiliul de Coroana care a decis intrarea României în Primul Razboi Mondial, alaturi de Antanta, într-o conventie politica si una militara. În aceeasi zi, România a declarat razboi Imperiului Austro-Ungar.

Consiliul de Coroana a avut loc la Palatul Cotroceni, în prezen?a Regelui Ferdinand I. La consiliu s-a decis mobilizarea generala. A doua zi, în seara de 15/28 spre 16/29 august, Capitala a fost atacata. Regina Maria si copiii s-au retras la Buftea, iar Regele Ferdinand cu Principele Carol la Scrovistea.

Romanians!

    The war which for the last two years has been encircling our frontiers more and more closely has shaken the ancient foundations of Europe to their depths.

    It has brought the day which has been awaited for centuries by the national conscience, by the founders of the Romanian State, by those who united the Principalities in the war of independence, by those responsible for the national renaissance.

    It is the day of the union of all branches of our nation. Today we are able to complete the task of our forefathers and to establish forever that which Michael the Great was only able to establish for a moment, namely, a Romanian union on both slopes of the Carpathians.

    For us the mountains and plains of Bukowina, where Stephen the Great has slept for centuries. In our moral energy and our valour lie the means of giving him back his birthright of a great and free Romania from the Tisza to the Black Sea, and to prosper in peace in accordance with our customs and our hopes and dreams.

    Romanians! Animated by the holy duty imposed upon us, and determined to bear manfully all the sacrifices inseparable from an arduous war, we will march into battle with the irresistible élan of a people firmly confident in its destiny. The glorious fruits of victory shall be our reward. Forward, with the help of God!

FERDINAND I (28 August 1916)

27 August 1916: Following Romania’s war declaration on Austria-Hungary, Germany announced that she was also at war with Romania. Romania’s decision was reached at a meeting of the Crown Council, summoned by King Ferdinand.

First Scenes since the Declaration of War by King Ferdinand

The Crown Prince Carol talking to a group of veterans who fought for Romania in the Russo-Turkish War of 1877-78.

After the Declaration of War – the departure of a Romanian regiment for the front. The Crown Prince Carol of Romania (right, second) watches the men of a regiment of infantry proceeding on active service as they march through the streets on their way to the front.

The Queen of Romania & Prince Nicholas (r) visit a hospital in Bucharest.

The Metropolitan followed by his clergy, leaves the church after a solemn Te Deum for the victory of the Allies.

King Ferdinand of Romania October 1916

Members of King Ferdinand’s personal staff

The royal guards drawn up in front of the Scroviste residence. The letters, RF, figure on the shoulder straps of the tunic.

King Ferdinand of Romania driving from the Royal military headquarters, October 1916. The King acts as his own chauffeur when occasions arise. Beside him is Prince Carol. The car is of a powerful, for those times, touring type with external brake levers. Behind is the pillared portico of the royal hunting lodge from Scroviste, near Bucharest. These are one of the first photographs of the monarch and his staff taken after Romania entered the First World War (August 1916).

Changing guard at the royal headquarters (October 1916)

Pictures and captions from royalromania.wordpress.com. Thank You!

vineri, 25 august 2017

Un razboi nedortit

Un razboi nedortit

Pentru a avea o intelegere cit mai mare a documentelor fotografice care vor fi prezentate in acest "Blog" voi incerca sa prezint situatia istorica inainte si in timpul razboiului, situatie care a fortat Romania sa intre in razboi.

Multumiri "Wikipedia" pentru "inspiratie".

Participarea României la Primul Război Mondial cuprinde totalitatea măsurilor și acțiunilor de ordin politic, diplomatic și militar desfășurate de statul român, singur sau împreună cu aliații, între 13/28 iulie 1914 și 28 ocotmbrie/11 noiembrie 1918, în vederea atingerii scopului politic principal al participării la război - realizarea statului național unitar român.

Din punct de vedere al statutului de beligeranță, România a fost pe rând: țară neutră în perioada 13/28 iulie 1914 - 14/27 august 1916, țară beligerantă de partea Antantei în perioada 14/27 august 1916 - 26 noiembrie/9 decembrie 1917, în stare de armistițiu în perioada 27 noiembrie/10 decembrie 1917 - 24 aprilie/7 mai 1918, țară necombatantă în perioada 24 aprilie/7 mai 1918 - 26 octombrie/9 noiembrie 1918, țară beligerantă de partea Antantei în perioada 26 ocotombrie/9 noiembrie 1918 - 28 octombrie/11 noiembrie 1918.

Sistemul internațional era marcat la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX de rivalitatea dintre marile puteri pentru controlul lumii extraeuropene. În Europa, Germania devenise principala putere și comportamentul ei pe continent a determinat o extraordinară destrămare și recompunere a alianțelor în raport cu deceniile anterioare.

România era ea însăși prinsă în aceste jocuri de putere. Pe de o parte ea era un obiect al rivalităților imperiilor vecine, care aveau pregătite planuri anexioniste pentru diferite părți ale teritoriului său, pe de altă parte România căuta să își creeze condițiile propice pentru îndeplinirea idealului național, de adunare într-un singur stat a tuturor provinciilor istorice românești.

Din punct de vedere militar, România venea după o victorie fără glorie în Al Doilea Război Balcanic, euforia victoriei făcând să se treacă cu ușurință peste lipsurile manifestate în domeniul conducerii militare, organizării și instruirii trupelor și mai ales a înzestrării cu armament și tehnică de luptă moderne.

Deși legată de Imperiul Austro-Ungar printr-un tratat secret de alianță, din 1883, România alege să se declare neutră la izbucnirea ostilităților, în iulie 1914, prevalându-se de interpretarea clauzelor relative la „casus foederis”. În anii neutralității, guvernul liberal condus de Ion I.C. Brătianu a adoptat o atitudine de expectativă, în ciuda faptului că toate părțile implicate în conflict au făcut presiuni asupra României combinate cu promisiuni, pentru a li se alătura.

În august 1916, România primește un ultimatum să decidă dacă dorește să se alăture Antantei „acum ori niciodată”. Sub presiunea cererii ultimative, guvernul român acceptă să intre în război de partea Antantei, deși situația de pe fronturile de luptă nu era una favorabilă.

După o serie de victorii tactice rapide în Transilvania asupra unor forțe austro-ungare copleșite din punct de vedere numeric, armata română va suferi în toamna anului 1916 o serie de înfrângeri zdrobitoare, ceea ce va forța autoritățile statului să se refugieze în Moldova, permițând inamicului să ocupe două treimi din teritoriul național, inclusiv capitala București. Cauzele principale ale înfrângerii Armatei României în campania anului 1916, de forțe germane și austro-ungare semnificativ inferioare numeric, au fost ingerințele politice majore în actul conducerii militare, incompetența, impostura și lașitatea unei părți semnificative a eșalonului militar de conducere, precum și lipsa de adecvare a pregătirii și dotării trupelor pentru tipul de război purtat.

În iarna lui 1916 și primăvara anului 1917, sub conducerea unui nou „leadership” militar (generalii Prezan, Christescu, Grigorescu, Averescu, Văitoianu etc.) și cu sprijinul substanțial al Misiunii Militare Franceze conduse de generalul Henri Berthelot, Armata României a fost reorganizată și instruită pe baze moderne adaptate cerințelor războiului.

Campania din vara anului 1917 a fost una de succes, reușindu-se, în faza inițială, înfrângerea trupelor Puterilor Centrale în bătăliile de la Mărăști, Oituz și Mărășești. Planificatorii militari români intenționau ca în continuare să dezvolte această ofensivă pentru a începe eliberarea teritoriului ocupat, dar izbucnirea revoluției în Imperiul Rus a dus la abandonarea acestor planuri și trecerea din nou la defensiva strategică.

Situația pe frontul de est a evoluat într-un mod negativ, astfel încât după ce Rusia a încheiat pacea de la Brest-Litovsk cu Puterile Centrale, România a fost nevoită să ceară armistițiul și apoi să fie nevoită să iasă din război și să semneze o pace separată în condiții umilitoare, în primăvara lui 1918. Refuzul regelui Ferdinand, care a amânat la nesfârșit gestul formal de a semna acest tratat, a făcut posibilă reînceperea ostilităților în ultimele două zile ale războiului, prezervând în acest mod statutul României de stat beligerant la Conferința de Pace de la Paris.

Footgrafiile urmatoare curtezie "Iperial War Museums" Am pastrat explicatiile originale in limba engleza.

The memorial erected on the spot where Archduke Franz Ferdinand of Austria-Hungary and his wife were assassinated during their visit to Sarajevo in 1914.

August 1916. Consulul Romaniei la Paris Mr. Lahovary Intra pe usa Consulatului Roman din Paris. Este ziua in care Romania a intrat in Primul Razboi Mondial